Solicitări SPV ANAF
Spațiul Privat Virtual (SPV) este un serviciu prin intermediul căruia se efectuează comunicarea electronică a informațiilor și înscrisurilor legate de situația fiscală a contribuabililor.
SPV constă în punerea la dispoziție a unui spațiu virtual, aflat pe serverele Ministerului Finanțelor Publice/Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Aplicația Nexus ERP permite accesul direct la SPV ANAF prin intermediul dosarului contabil -> Solicitări SPV ANAF.
Înainte de trimiterea solicitărilor trebuie să introduceți token-ul pentru semnătura digitală într-un conector USB.
Acest modul oferă posibilitatea următoarelor tipuri de solicitări:
*Trimitere solicitări către SPV ANAF - acest buton permite transmiterea automată a diverselor raportări obligatorii, către spațiul privat virtual ANAF (bilanț anual, bilanț semestrial, vector fiscal, etc., fară e-Factura și e-Transport)
*Trimitere solicitări e-Factura către ANAF - permite transmiterea automată în bloc sau separată a facturilor care îndeplinesc condițiile sistemului e-Factura;
*Trimitere solicitări e-Transport către ANAF - prin intermediul acestui buton se declară transporturile care îndeplinesc condițiile pentru e-Transport, precum și transmiterea automată a informațiilor necesare obținerii codului UIT;
*Asistent emitere solicitări declarații - transmitere în bloc a raportărilor către SPV ANAF;
* Accesez SPV - calea directă de accesare a site-ului SPV ANAF.